Proiect de lege: persoanele fizice independente (PFI) trebuie să beneficieze de vechime în muncă
Am depus un proiect de lege prin care persoanelor fizice independente (PFI) să le fie considerate activitățile economice desfășurate vechime în muncă și vechime în specialitate. Proiectul a fost co-inițiat împreună cu deputații USR Cristina Prună și Claudiu Nasui.
Propunerea legislativă elimină o discriminare privind diferite tipuri de profesii liberale care există momentan pe piața muncii și care sunt practicate sub formă de PFI-uri. Deși nu există o diferențiere privind munca prestată în temeiul unui contract de muncă și munca prestată în cadrul unui contract de prestări de servicii al unei PFI, cele două nu sunt considerate egale în privința recunoașterii vechimii în muncă și a vechimii în specialitate. Este o anormalitate să-ți exerciți profesia, să plătești taxe la stat pentru veniturile încasate, dar perioada în care ai muncit să nu fie considerată vechime în muncă.
În România sunt în jur de 40 de profesii liberale, printre care și cele de asistent medical, moașă, asistent social, evaluatori, logoped, fizioterapeut/kinoterapeut, traducător autorizat și contabil. Peste 52.000 de persoane s-au înregistrat în ultimii cinci ani la Administrația Financiară ca practicând aceste tipuri de profesii liberale. Toate aceste PFI-uri contribuie la sistemul de asigurări de sănătate și la sistemul de pensii la fel ca persoanele fizice autorizate și ca orice altă persoană angajată, dar fără să beneficieze de vechimea în muncă și în specialitate.
Scopul proiectului este încurajarea unei mai mari categorii de persoane pentru a profesa în domeniul în care a studiat (absolvenții facultăților de limbi străine ca traducători autorizați, de exemplu) și încurajarea nediscriminării de către stat a PFI-ului în activitatea sa profesională.
În plus, modificarea propusă de mine și colegii mei, dă posibilitatea angajării în sistemul de stat a persoanelor care au funcționat ca PFI, dat fiind că o condiție de bază pentru angajarea la stat este vechimea în muncă/vechimea în specialitate. Facilitarea accesului experților în sectorul public constituie și un avantaj în folosul statului.
Prin această propunere legislativă, USR continuă să repare o serie din problemele identificate în legislația care vizează activitățile economice independente.
Sper că în următoarea sesiune parlamentară toți senatorii și deputații, indiferent de culoarea politică, să voteze “pentru” acest proiect.